=>ParteneriiOficiali<=
Gabriela Nails Artist Alexandria

Exploziv News24
20 mai 2022

Info24News.Ro-Online Magazine

Online Magazine News

Facebook Comments


Last Updated on 24 ianuarie 2022 by Dragos Alin

Pentru toate acele femei care doar judeca și critica pe cei săraci, as vrea sa va povestesc povestea vieții mele.
Aveam 22 de ani când am rămas însărcinată în urma unui abuz sexual. Nu aveam un loc de munca, încă locuiam cu părinții și activam ca voluntara într-o fundație umanitara. Toți au început sa facă presiuni asupra mea sa scap de sarcina având diferite motive: copilul era un copil nedorit, copilul unui criminal, eu nu eram o femeie prea sănătoasă, riscam sa am un copil cu handicap, în 1996 sărăcia era mare în România, un avort era mai ieftin decât sa ai și sa crești un copil. Nimeni nu mi-a fost alaturi: părinți, prieteni, medic de familie, liderii religioși…. Însă eu am considerat ca sunt suficient de matura sa decid în dreptul meu, asa ca, în ciuda tuturor, am decis sa păstrez sarcina. Un prieten m-a ajutat sa găsesc un post de voluntar într-o casa de copii infectați HIV unde am lucrat 3 luni fiind plătită de sponsori. Am născut o fetita frumoasa și sănătoasă pe care am luat-o acasă deși mama mea îmi spusese sa o las în maternitate. După ce am născut-o, după vreo 3 luni mi s-au terminat rezervele financiare și m-am pomenit într-o sărăcie lucie fără a putea sa îmi hrănesc copilul. Erau zile când nu mâncam nimic, decât o tava de semințe prăjite cu multa sare ca să pot bea apa multă și sa am sentimentul ca sunt sătulă. Foloseam multă aspirina pentru ca auzisem ca stimulează lactatia și eu alaptam fetita. Mergeam cu fetita la biserica pe care o frecventam, prietenii ma trimiteau la primărie sa cer ajutor social, după ce ma întrebau cum ma descurc. Ma întreb de de ma mai întrebau dacă nu aveau de gând sa îmi întindă o mana de ajutor? Mi-am botezat fetita, deși eu ieșisem din cultul ortodox, doar în speranța că nașa, care spusese ca vrea sa ajute o mamă săracă, îmi va oferi puțin sprijin. Însă ea doar îmi plătea biletul de tramvai ca să fie sigura ca merg în fiecare duminica la biserica. Eu nu îmi luam bilet, ci cumpăram o legătură de zarzavat cu care făceam supa pentru o săptămână pentru fetita. În fiecare duminica am mers la biserica neputând renunța la acea hârtie de 2000 de lei pe care o primeam. Uneori eram asa de flamanda încât mi-aș fi dorit asa se mult o lingura de coliva care se afla pe masa din biserica, dar, culmea, eu nu primeam niciodată. Nu voi uita niciodată cum într-o duminica fetita întinse mana spre coliva cerând, dar nimeni nu a băgat-o în seama fiind vorba de un copil de 10 luni. Am fost și la primărie pentru a solicita ajutor social, dar nu mi s-a aprobat pe motiv ca stau cu părinții, iar mama avea pensie si tata salariu. Nu a interesat pe nimeni ca eu locuiam în casa părintească doar pentru ca nu fusesem scoasa afara, dar nu beneficiam de nimic din venitul părinților mei. Același prieten care mi-a oferit un loc de munca pe perioada sarcinii, a scris doua scrisori, una pentru premierul României, Victor Ciorbea la momentul respectiv, și alta pentru primarul general al capitalei prin care solicitam ajutor social și o masa calda la cantina sociala. La scurt timp am primit răspuns pozitiv de la ambele instituții, mi se aprobase cererea. Cu scrisorile m-am reîntors la primărie, dar din nou am fost respinsa fără a interesa pe cineva ce scrisori aveam în mana. La câteva zile am fost căutată de la primărie de asistenta sociala. ” De ce nu ne-ați spus ca aveți dosar la parlament? Ne-ați creat probleme.” ma aposrofa una din doamne. ” Noi va aprobam ajutor social, dar sa știți ca nu ca încadrați, aveți televiziune prin cablu și covor persan în casa. ( Covorul îl cumpărasem din primul salariu când m-am angajat la 19 ani. ) Dacă vine control de sus, noi nu răspundem.” Asa am obținut un ajutor lunar cu care îmi puteam hrăni fetita. Tot de atunci am început sa ajut și eu o fata, mama singura cu o fetita mai mica cu 6 luni decât a mea pentru ca am văzut cât de rău e sa nu îți întindă nimeni o mana se ajutor la nevoie. Din ajutorul meu social îmi rezolvam și eu nevoile și ajutam și pe aceasta mămică mai tânără decât mine și analfabeta ( nu era rroma). După alte câteva zile a venit la mine o alta doamna de la cantina sociala care a remarcat ca aveam un copil foarte reușit și, deși aveam aprobare de la guvern pentru o masa calda, aceasta nu îmi putea fi oferita pentru ca nu aveam nici un handicap, iar copilul era sub un an, nu era hrănit cu hrana tare. Cu durere am remarcat ca nu s-a aplicat aceeași regula țigancilor grase, pline de aur pe degete și în gura care primeau, pe lângă ajutorul social și alimente sau produse de curățenie, ceea ce eu nu primisem niciodată. O data la 3 luni trebuia sa merg după o adeverință la doamna de la asistenta sociala. Aceasta era mereu nervoasa. O data mi-a reproșat :” Veniți la Mine doar cand aveți nevoie!” Oare de ce ar fi trebuit sa mergem când nu aveam nevoie? Nu eram prietene, de ce as fi cautat-o în celelalte zile? Asa ca, data viitoare, am cumpărat o ciocolata Poiana, am ambalat-o în asa fel încât sa para un pachet mai mare și am dat-o doamnei :” Pentru ca ati fost asa de drăguță cu mine.” am zis eu dându-i pachetul. Glasul meu suna sarcastic, metalic, fals. Doamna a luat pachetul și dintr-o data s-a transformat într-o alta persoana, dulce, suava. Ca o albină a alergat prin primărie ducând ea hârtia unde trebuia sa o duc eu. Ma întreb dacă a fost dulce ciocolata cumpărată din amărăciunea celui sărac? Eu am rămas cu un gust foarte amar văzând ca o persoana cu un salariu uriaș pe lângă venitul meu a lacomit la sărăcia celui mai sărac copil din București, sector 4. A fost ultima data când am mai mers la primarie după adeverință pentru ca am renunțat la ajutorul social. Când fetita avea 1 an și 3 luni m-am mutat la tara unde am trăit la limita supraviețuirii. Pana și țiganii plângeau de mila mea pentru ca eram mai săracă decât ei. Și nu am cerut niciodată. Unii îmi mai întindeau câte o mana de ajutor, alții doar loveau în mine….. A fost o vara cand am fost gata desculță sa merg la biserica pentru ca nu aveam cu ce ma încalta. Însă Dumnezeu mi-a oferit o pereche de sandale pe care o țigancă din sat le refuzase celei care mi le-a dat. Eu am fost recunoscătoare ca nu am mers desculță la biserica. Acum frecventam biserica baptista, dar nimeni din cei care ar fi putut sa ma ajute nu a stiut de situația mea. Eu mergeam la biserica, era mereu cu zambetul pe buze, nimeni nu știa în ce condiții trăiam. Peste ani, când au venit fratii la mine acasă, au întrebat :” Sora, de ce nu ne-ai spus în ce condiții trăiești?” Am răspuns ca acum eram bine, în primii ani mi-a fost mai greu. Cel mai mult m-a ajutat o prietena din copilărie care și-a deschis magazin și m-a angajat vânzătoare. Doi ani am lucrat la ea, ani în care toată viata mea s-a schimbat. După acești doi ani eram destul de puternica sa ma descurc în viata. Mi-am crescut fetita cu resurse puține. A mers la școală fiind prima la învățătură având de multe ori doar rechizitele pe care le prima de la școală. Pana în clasa a opta am lucrat cu ziua pe unde mi se oferea ca să îmi cresc fetita. Astfel, cu ajutorul celor 200 de euro pe care i-am primit de la guvern, am reușit sa ii cumpăr primul calculator. În clasa a opta am solicitat din nou ajutor social de la primăria din sat, ceea ce mi-a aprobat. În timpul acestor luni am făcut un curs de antreprenoriat gratis pentru ca eram înregistrată ca persoana fără venit, în urma acestui curs de o luna am primit suma de 1000 de lei și o masa calda gratis zilnic ( o luna am avut ore zilnic, 6 pre pe zi, asa ca ni se oferea o masa la restaurant la amiaza). După curs, am participat la un concurs cu un plan de afaceri, pe care l-am câștigat și mi s-au oferit 6000 de lei pentru a-mi pune planul în aplicare. Din păcate afacerea a ținut doar un an, apoi am fost nevoita sa suspend activitatea. Pana anul trecut am tot sperat sa o redeschid, însă mi-am dat seama ca lucrurile nu merg chiar asa de ușor, birocrația e mare și nu am șanse sa avansez, asa ca anul trecut am închis definitiv afacerea. Acum am o familie, 4 copii mici, fiica cea mare a plecat în Anglia unde și-a făcut propria viața. A terminat o facultate, are un loc de munca și nu se mai gândește sa revină în România.
Asta e povestea mea. Am învățat multe și pot sa spun ca nu rezolvi nimic dacă judeci pe cel sărac. Într-o zi cel sărac se poate ridica, iar tu, cel care judeci, poți avea nevoie de ajutorul lui. De felul cum te comporți acum depinde cum se va comporta și el fata de tine atunci când vei fi în nevoie.

Sursă: https://www.facebook.com/danielaliliana.borzan

Total vizualizari 209,397 total views, Vizualizări azi 7 views today


Facebook Comments

x

%d blogeri au apreciat: