20 septembrie 2021

Info24News.Ro-Online Magazine

Online Magazine News

Polițiștii din Vâlcea au depistat doi bărbați care ar fi sustras bani din locuința unui bătrân, după ce ar fi pătruns în casa lui prin uzurparea de calități oficiale.

Facebook Comments


Like

Last Updated on 26 martie 2021 by Dragos Alin

 La data de 20 ianuarie a.c., Poliția Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost sesizată de fiica unui bărbat, de 83 de ani, din municipiu, cu privire la faptul că, din locuința tatălui ei, ar fi fost sustrasă o sumă de bani.

Din cercetările efectuate la fața locului a reieșit că doi bărbați s-ar fi recomandat a avea o calitate oficială și, sub pretextul că au informații că bătrânul deține bani falși, l-ar fi deposedat de bani.

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din Vâlcea și din schimbul de informații operative cu polițiștii Biroului de Investigarea a Criminalității Contra Patrimoniului Oradea, s-a reușit depistarea, în localitatea Milcoiu, a unui autoturism în care se aflau doi bărbați, de 25, respectiv 43 de ani, din județul Cluj, bănuiți de comiterea faptei.

La efectuarea controlului corporal și al autovehiculului, polițiștii au descoperit o insignă, pe care aceștia ar fi folosit-o pentru a se prezenta și 7.550 de lei.

În baza probatoriului administrat, față de cei doi bărbați a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia  fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și uzurparea de calități oficiale.

Astăzi, cei doi bărbați vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, cu propunere de arestare preventivă.

Activitățile au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române

Sursa http://www.politiaromana.ro

Total vizualizari 467,216 total views, Vizualizări azi 2 views today

Like
Distribuie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Facebook Comments