ONU, replică pentru planurile lui Donald Trump. Testele nucleare nu trebuie permise niciodată

ONU a reacționat și a exprimat un punct de vedere legat de testele nucleare. Care ar trebui evitate cu orice preț. Replica Organizației Națiunilor Unite se îndreaptă către președintele SUA, Donald Trump. Care a anunțat că țara sa va relua acest gen de teste, conform reuters.

ONU, poziție față de intențiile președintelui SUA, Donald Trump 

„Testele nucleare nu trebuie permise niciodată, în nicio circumstanţă. Secretarul general a declarat în repetate rânduri că riscurile nucleare actuale sunt deja alarmant de ridicate şi că orice acţiune care ar putea duce la o eroare de calcul sau la o escaladare cu consecinţe catastrofale trebuie evitată”, a declarat Farhan Haq, purtător de cuvânt adjunct al secretarului general al ONU, Antonio Guterres.

„Şi, aşa cum a spus, nu trebuie să uităm moştenirea dezastruoasă a celor peste 2.000 de teste nucleare efectuate în ultimii 80 de ani şi că testele nucleare nu trebuie permise niciodată, în nicio circumstanţă”, a mai punctat oficialul.

Liderul de la Casa Albă a anunțat că a cerut reluarea testelor nucleare americane și a vorbit despre necesitatea menținerii parității strategice cu alte puteri mondiale, precum Rusia și China.

ONU

Anunțul făcut de președintele SUA

Anunțul a fost făcut miercuri seara, printr-o postare pe rețeaua Truth Social, chiar înainte de întâlnirea sa cu liderul chinez Xi Jinping, în Coreea de Sud.

Trump a scris că a „instruit Departamentul de Război să înceapă testarea armelor nucleare pe o bază egală”, adăugând că procesul „va începe imediat”.

Cu ochii la ce fac alte puteri nucleare

În aceeași postare, liderul de la Casa Albă a precizat că Statele Unite „au mai multe arme nucleare decât orice altă țară”, afirmând că acest lucru s-a realizat „inclusiv printr-o actualizare completă și renovare a armelor existente” în timpul primului său mandat.

Trump și-a argumentat decizia ca o reacție la programele de testare derulate de alte state. „Din cauza programelor de testare ale altor țări, am instruit Departamentul de Război să înceapă testarea armelor noastre nucleare pe o bază egală”, a spus președintele SUA.