Românii rămân fără locuri de muncă! Un nou studiu publicat luni de EY arată că firmele din România investesc în Inteligența Artificială (AI). în special pentru automatizarea sarcinilor repetitive (60%) și pentru creșterea productivității și vitezei de execuție (63%).
Aceste priorități sunt prezente în special în cadrul organizațiilor de dimensiuni medii și mari, care își doresc să reducă ineficiențele operaționale.
Românii rămân fără locuri de muncă! Potrivit analizei semnate de Aurelia Costache – partener AI & Data Leader și Ileana Guran – senior manager AI Enabled Transformation, EY România, simpla aplicare tehnică a acestor soluții nu este suficientă. „Implementarea pe scară largă necesită un leadership care să cultive înțelegerea, încrederea și autonomia”, afirmă autorii raportului.
Doar 11,2% dintre companii au reușit să adopte AI în mod real
În ciuda interesului ridicat, nivelul de implementare rămâne redus. Doar 11,2% dintre companiile din România au reușit efectiv să implementeze tehnologia AI, potrivit studiului EY
despre tehnologiile
Majoritatea organizațiilor se află într-o fază de testare sau planificare. Această realitate scoate în evidență discrepanța dintre entuziasmul declarat și capacitatea de aplicare practică.
La nivel global, EY a realizat cercetarea „AI Sentiment Index”, care a inclus peste 15.000 de persoane din 15 țări. Rezultatele arată că 82% dintre respondenți folosesc Inteligența Artificială, dar doar 57% se simt confortabil făcând acest lucru.
Studiul a identificat șase tipologii de utilizatori, de la entuziaștii „Tech Champions” până la scepticii „AI Rejectors”. O categorie aparte o reprezintă „Hesitant Mainstreamers” – persoane cu rețineri legate de confidențialitatea datelor, dar care recunosc utilitatea tehnologiei.
Studiu global EY: oamenii folosesc AI, dar nu toți se simt confortabil 76% dintre aceștia consideră că AI îi ajută în finalizarea obiectivelor tehnice sau academice. Potrivit EY, aici intervine rolul esențial al liderilor, care trebuie să construiască experiențe intuitive și relevante, care să susțină autonomia utilizatorilor.
Analiza EY atrage atenția asupra faptului că adoptarea AI nu trebuie impusă, ci ghidată. Tehnologia trebuie introdusă ca „un copilot” care completează judecata umană și sprijină dezvoltarea personală și profesională.
Este esențial ca organizațiile să abordeze preocupările legate de confidențialitatea datelor, înlocuirea locurilor de muncă și pierderea autonomiei în luarea deciziilor. Un model de integrare centrat pe om, cu scopul de a crea încredere și înțelegere, este vital.
Românii rămân fără locuri de muncă! Investiții masive în AI
Lipsa forței de muncă specializate – principalul obstacol în România
În România, principala barieră pentru adoptarea tehnologiilor emergente este lipsa personalului calificat, potrivit studiului „EY Emerging Technology Investment in Romania”. 61% dintre respondenți au indicat acest aspect ca fiind cea mai mare provocare.
De asemenea, 52% menționează constrângerile bugetare, iar 37% spun că lipsa programelor de formare profesională frânează implementarea AI.
Sprijin guvernamental insuficient și sistem educațional nepregătit
Pe lângă problemele interne ale companiilor, există și factori externi. 78% dintre respondenți consideră că sprijinul guvernamental este insuficient, iar 76% atrag atenția că sistemul educațional nu este adaptat la cerințele actuale ale pieței muncii.
„Îmbunătățirea abilităților trebuie să fie o prioritate la toate nivelurile. Avem nevoie de politici și bune practici în utilizarea AI, de guvernanță eficientă și de o cultură organizațională care încurajează încrederea și experimentarea”, au transmis consultantele EY.
Transformare multidisciplinară și leadership activ, cheia următoarei etape
Concluzia studiului este că România se află într-un moment critic al transformării digitale. Pentru a face pasul către o economie alimentată de Inteligență Artificială, companiile trebuie să adopte o viziune pe termen lung și să investească în oameni, nu doar în tehnologie.
„Următoarea etapă de creștere economică va ține de modul în care liderii de afaceri din România vor pregăti companiile și oamenii pentru o lume modelată de Inteligența Artificială”, conchid specialiștii EY.